Virusologul spaniol, Margarita del Val, avertizează că oamenii ar trebui să se obișnuiască cu ideea că purtarea măștilor și măsurile de distanțare socială vor fi necesare cel puțin doi ani, în condițiile în care lupta cu noul coronavirus nu este o cursă de o sută de metri, ci un adevărat maraton.
“Vom trece peste asta în câțiva ani, dar nu trebuie să vă așteptați că va fi o cursă de 100 de metri. Va fi un maraton”, a declaratMargarita del Val, pentru publicația marketwatch.com.
În continaure, aceasta spune că măsurile împotriva răspândirii COVID-19 vor trebui integrate ca ceva normal în viețile noastre.
„Va trebui să ne obișnuim să purtăm o mască și să luăm unele măsuri câțiva ani și să le integrăm în vața noastră cotidiană, să uităm de ele, se vor transforma în ceva care vă va fi util,” a adăugat virusologul.
Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, Emilian Popovici, a explicat la Digi24 legătura dintre COVID-19 și gripă. Specialistul subliniază că cele două nu se exclud una pe cealaltă și prin urmare, oamenii s-ar putea infecta, simultan, atât cu noul coronavirus, cât și cu virusul gripal.
„Odată cu răcirea vremii se va activa coronavirusul – frigul crește permisivitatea pătrunderii virusului în organism. Scăderea sub 10 grade duce la activarea, creșterea activității virusului. De asemenea, amploarea gripei – va veni odată cu sezonul rece.Și cu existenta gripei cu Covid – aceste două infecții nu se exclud una pe cealaltă.De aceea este important să ne vaccinăm antigripal să se prevină măcar una.Infecția se poate produce simultan. La unii, va fi simultan cu Covid și gripa, nu se exclud una pe cealaltă”, a declarat Emilian Popovici la Digi 24.